Andreescu cel Voinic si inima de purpura (de Rujy)

Seria de povesti “24 – despre Andreescu” continua cu povestea din vremuri indelungate a lu Rujy.

Aceasta este o poveste de foarte demult care se petrece intr-un regat foarte foarte indepartat. E o poveste despre un baietzel.

Se facea ca era o zi frumoasa de primavara-vara a celui dintai an de liceu al baietzelului nostru. In acea zi Andreescu tocmai se intorsese de la “tara” din Craiova shi m-a solicitat pentru o partide de biliard. Shi staeam noi in mirificul Jambe, ne bucuram de absentza muzicii de pe fundal care ar fi putut avea intonatzii dushmanoase shi ne impartasheam unul altuia experientzele traite in perioada in care baietzelul a fost la tzara. La un moment dat, Sosso povesteste cum s-a dat el in parc pe role in Craiova, cum a cazut el de pe o rampa de la peste 2 metri shi drept dovada ishi ridica el toate catrafusele, da tricou larg la o parte, ishi desface cureaua (evident, in mijlocul carciumii), shi ishi face vazuta o bubitza de 5 mm diametru shi ca un veritabil soldat exclama: “Uite!!!”

Nu prea puteam eu sa fac nika in momentul de fatza. Stiam ca baietzeul nostru merita o ”purple hart” ca orice soldat ranit pe campul de batalie, dar eram prea shocat de marimea bubei ca sa deschid gura.
Shi s-a facut ca am terminat biliardul, am ieshit sa dam o tura de orash, ne-am mai intalnit cu ceva lume cunoscuta, care evidet adresau aceleashi intrebari: ce-atzi mai facut? Etc etc… iar raspunsul venea neintarziat cu ritualul de etalat bubitza: „am cazut de pe o rampa de la 2 metri shiiiiii. Pfoai shi ce ma doare!!!”

Dar evident, cum toate lucrurile bune trebuie sa se termine, orashelul nostru avand un numar limitat de persoane care sa-l preiveasca cu mandrie pe baietzelul nostru lovit, a trebuit sa cautam alte activitatzi in acea dupamiaza. Nu mai shtim a cui a fost geniala idee, dar ne-am decis sa dam o tura cu bicicletele, pana pe jietz, ca shi asha ne plictiseam. Am imprumutat calul lui Pasculescu pentru baietzel, mi-am luat shi eu calul din beci shi da-i sa urle.

Shi-am pedalat noi ce-am pedalat, shi-am pedalat shi-am pedalat, dar pana la urma shtitzi shi voi cum e… greu la deal cu boii mici… Asha ca am decis sa facem cale intoarsa. Vom salva printzesa de la groapa seaca cu alta ocazie. Am intors caii shi am inceput sa galopam prin stradutza ingusta a cheiilor. Stanci in stanga, rau in dreapta, in mijloc, 2 calaratzi (din care unu ranit… mama ei de bubitza).

Shi galopam noi shi galopam, vanjoshi, ca vantul shi ca gandul, cu pletele in vant (dar nu cu maciuca de pamant, ca n-aveam) cand deodata, De unde te ashteptai mai putzin, di la vale, iaca sare un zmeu in forma de tico in fatza noastra. Eu am reushit sa evit coliziunea cu bestia cea alba shi credeam ca shi baietzelul nostru, asha ca am continuat galoparea fara sa ma uit in spate inca vreo 2 minute. la un moment dat, realizand ca mi-a disparut camaradul la arme, intorc din nou calul shi incep sa pedalez din nou in amonte. Dupa 5 min, am ajuns la locul bataliei shi il gasesc pe baietzelul nostru ranit, pe langa cal, injura de zor. Mi s-a spus dupa aia, ca zmeul i-ar fi sarit in cale lasandu-i doar 3 optziuni: sa calce zmeul cu al lui cal, sa sara cu calul in rau, sau sa se arunce cu calul in shantz. Shtim cu totzi ca el de fapt a vrut sa se lupte, dar probabil instinctul autoconservator, shtiind ca este deja accidentat, l-a facut sa sara in shantz shi sa se dea din calea zmeului pe 4 rotzi.

Dupa ce am realizat ce s-a intamplat, ne-am urcat iarashi pe cai, shi am coborat incet spre metropola ca sa ne ingrijim baiatul ranit. Ajunshi in orash, evident ca avand amandoi persoane care lucreaza in domeniul mediacl acasa, am decis sa nu mergem acasa :)))). Am fost la o farmacie, am cumparat leacuri (apa oxigenata, tifon) shi am fost sa pansam baietzelul la ciushmeaua de la teoretic. Asha s-a facut, ca dupa ce a suferitat atata cu bubitza lui de 20 mm2 de pe shold, soldatzelul nostru s-a trezit cu coate genuchi shi multe altele abia ashteptand compasiunea domnishoarlor din metropola.
Am pansat baietzelul. A urlat ca o fetitza cand am turnat apa oxigenata pe rani, dar nu e o rushine, caci shi cei mai curajoshi dintre noi trebuie sa se descarce uneori shi apoi am inceput sa gonim sa dam inca o tura de orash de data asta in pas schiopatand, ca sa ii fie observate shi noiile rani.

Shi asha se face ca ajungem la momentul critic al acestei pvestiri. Se facea ca mergeam noi in sus, prin fatza pe la teatru, cand ne intalnim cu 2 domnishoare dornice sa-shi ofere compasiunea. Shi le expilcam cum s-a lovit baietzelul nostru (care era tot bandajat), cum i-a sarit tico-zmeul in fatza, furia turbo alba shi cum dupa toate aceastea ishi demonstreaza curajul shi sfideaza durerea dand inca o tura de orash. Shi cand donishoarele ishi manifestau maximul de companie asuprea eroului nostru ranit, el ce face…? “shi uite, am shi buba asta de cand am cazut cu rolele in craiova de la 2 m shi inaltzime” shi ishi ridica toate catrafusele ca sa ishi etaleze rana cea veche.

Shi-am incalecat pe-o sha (de bicicleta), shi v-am spus povestea asha.