Oina
La pas pe Kogalniceanu am remarcat la nr. 71 am remarcat sediul Federatiei Romane de Oina. Nu credeam ca se mai practica sportul asta, ca sa nu mai vorbim de o reprezentare oficiala. Cred ca m-as baga sa joc macar sa vad cum e, doar sta la baza baseball-ului. In caz ca nu sti despre ce e vorba, Wikipedia zice asa:
Oina (sau hoina) este un joc sportiv tradiţional românesc practicat continuu cel puţin din secolul al 14-lea conform cronicilor şi hrisoavelor timpului, fiind menţionat prima dată documentar la 1364, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă.
Oina este un joc sportiv practicat în aer liber, pe un teren dreptunghiular, preferabil acoperit cu iarbă, între două echipe de câte 11 jucători. Jocul solicită calităţi sportive complexe (viteză bună de alergare, reflexe rapide în mişcările de autoapărare faţă de loviturile mingii, precizie în aruncarea şi lovirea mingii cu un baston sau bâtă) şi este asemănător cu jocuri sportive comune altor ţări, cum ar fi Schlagball-ul german, palsepool-ul finlandez, jocul paume din Franţa, respectiv Cluiche Corr-ul irlandez. Oina stă la baza baseball-ului, fiind împrumutat încă din perioada în care nu evoluase îndeajuns, comparativ perioadei contemporane în care oina reprezintă un joc extrem de complex.
Pentru si mai multe detalii, vezi www.oina.ro
Posted in nice stuff, www
September 12th, 2008 at 9:48 am
si…cat de cate ori…asa..l-ai remarcat? :)) :*
September 12th, 2008 at 9:50 am
cam*
September 12th, 2008 at 11:16 am
eu remarc lucrurile le remarc de cate ori vreau, da? multumesc